Descinderi într-un dosar de proxenetism! Doi tineri, reținuți după cinci percheziții. Doi bărbați de 26 și 32 de ani, din municipiul Moreni, județul Dâmbovița, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind suspectați de proxenetism. Acțiunea a avut loc miercuri, 4 noiembrie, în cadrul operațiunii JUPITER.
Polițiștii au efectuat cinci percheziții domiciliare și au pus în aplicare cinci mandate de aducere. În urma descinderilor, au fost ridicate mai multe telefoane mobile, care vor fi folosite în cadrul cercetărilor.
Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie–noiembrie 2026, cei doi suspecți ar fi facilitat practicarea prostituției de către două femei de 26 și 31 de ani, transportându-le în diferite locații unde acestea ar fi întreținut relații sexuale contra cost.
Cei doi bărbați urmează să fie prezentați joi, 5 noiembrie, în fața Judecătoriei Moreni, pentru stabilirea unei măsuri preventive.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor, persoanele vizate beneficiind de prezumția de nevinovăție.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































