DNA: Prejudiciu de peste 13,5 milioane de lei într-o rețea de transport alternativ. Trei administratori, puși sub control judiciar. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și plasarea sub control judiciar a trei administratori de firme din domeniul transportului alternativ de persoane. Cei trei sunt acuzați că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 13,5 milioane de lei printr-un mecanism complex de evaziune fiscală.
CITEȘTE ȘI: Șef din ANPC, acuzat că ar fi luat 15.000 de lei pentru a „aranja” un control! DNA l-a pus sub control judiciar
Măsura controlului judiciar a fost dispusă pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 11 iunie 2026, față de trei persoane care administrau, în fapt sau în drept, mai multe societăți comerciale cu activitate în transportul alternativ.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2022-2025, cei trei ar fi coordonat activitatea a șase firme. Prin intermediul cărora ar fi ascuns obligațiile fiscale aferente salariilor. Ar fi omis declararea unor venituri obținute din transportul alternativ de persoane. Prejudiciul estimat până în acest moment este de 13.584.783 de lei.
Anchetatorii susțin că societățile respective ar fi colaborat cu sute de șoferi. Majoritatea desfășurând activitate fără contracte individuale de muncă. Pentru a putea activa pe platformele de transport alternativ, șoferii încheiau contracte de închiriere sau de comodat pentru autoturisme. Firmele se ocupau de obținerea documentelor și autorizațiilor necesare.
CITEȘTE ȘI: Descindere la o firmă de colectare a fierului vechi! Anchetatorii suspectează o evaziune fiscală de 270.000 de lei
Conform DNA, după încasarea sumelor de la platformele de transport alternativ, administratorii și-ar fi reținut un comision de 10% din veniturile fiecărui șofer, precum și taxe suplimentare pentru servicii de contabilitate, iar diferența era distribuită în numerar.
Pentru a evita eventualele consecințe juridice, patru dintre societățile implicate ar fi fost înființate pe numele unei persoane interpuse. De asemenea, activitatea ar fi fost mutată periodic de pe o firmă pe alta, aproximativ la fiecare an.
În vederea recuperării prejudiciului, procurorii anticorupție au instituit măsuri asigurătorii asupra unor bunuri și conturi bancare aparținând inculpaților, până la concurența sumei de 13,58 milioane de lei.
Pe durata controlului judiciar, cei trei au obligația să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorului și să nu ia legătura cu persoanele indicate de anchetatori.
CITEȘTE ȘI: Tragedie! Un bărbat și-a pierdut viața după ce mașina a căzut într-o râpă
Nerespectarea obligațiilor poate duce la înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă.
DNA precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal și nu înlătură principiul prezumției de nevinovăție.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































