Femeie cercetată pentru trafic de droguri! Face parte dintr-un grup infracțional! Au fost reținute șapte persoane! La data 12 iunie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 7 inculpați, cu vârstele cuprinse între 20 și 51 de ani. Aceștia sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și efectuare fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Femeie cercetată pentru trafic de droguri! Face parte dintr-un grup infracțional! Au fost reținute șapte persoane!
În sarcina unei inculpate în vârstă de 51 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din cercetările efectuate a rezultat că, începând cu luna ianuarie 2025, cinci dintre inculpați au constituit, în municipiul București, pe criterii familiale, un grup infracțional, la care au aderat ulterior alți doi inculpați, în scopul obținerii unor importante beneficii materiale din comercializarea de substanțe psihoactive.
CITEȘTE ȘI. Percheziții de amploare în peste 20 de județe! Gruparea de criminalitate organizată a obținut prin fraude informatice, sume colosale de bani!
Gruparea de criminalitate organizată, cu o structură ierarhică definită, a procurat substanțe interzise atât din România cât și din Olanda, (prin intermediul unor firme internaționale de curierat) în scopul comercializării către consumatori stradali de pe raza municipiului București și a județului Ilfov.
Liderul grupului a stabilit locul de depozitare a substanțelor, precum și porționarea lor în vederea punerii în vânzare, ceilalți membrii acționând doar din dispoziția și sub controlul acestuia, preponderent pe palierul de comercializare.
Salvamontiștii au intervenit în sprijinul a trei ucrainieni care au trecut granița prin munți. Unul dintre ei, în stare gravă
În luna februarie 2025, liderul grupului infracțional a fost încarcerat pentru executarea unei pedepse privative de libertate, o parte dintre atribuțiile sale fiind preluate de alți doi inculpați.
Cantitățile de substanțe psihoactive deținute de către gruparea de criminalitate organizată au fost mutate din locurile inițiale de depozitare și ascunse în alte locații din sectoarele 4 și 5 ale municipiului București. Inculpații au comercializat dozele stradal, cu suma de 15 lei.
CITEȘTE ȘI: Ca să aibă ce vinde, un bărbat și-a amenajat o cultură de canabis! Respectivul comercializa ”marfa” printr-un ”distribuitor”. Amândoi au intrat pe mâna ofițerilor DIICOT! VIDEO
De asemenea, pentru a maximiza profitul, aceștia au organizat vânzarea ”in ture”, acoperind întreaga zi.
Pe parcursul administrării probatoriului au fost indisponibilizate diverse cantități de substanțe interzise (N-Ethylnorpentedrone) și heroină.
Perchezițiile domiciliare efectuate în cursul zilei de ieri, în municipiul București, au dus la identificarea și ridicarea a aproximativ 6 kilograme substanță psihoactivă, depozitată în mai multe pungi, 85 de pliculețe cu substanțe psihoactive, mai multe comprimate, obiecte purtând urme de substanță, suma de peste 14.000 lei, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.
CITEȘTE ȘI. Cancerul ar putea fi ÎNVINS! Ce au descoperit cercetătorii care poate eradica această boală letală!
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a cinci dintre inculpații reținuți. Față de doi dintre inculpați procurorii DIICOT – Structura Centrală au luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București.
CITEȘTE ȘI. Se caută vânători de munte. Lista garnizoanelor care angajează soldați! Cât este salariu lunar
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.