Fost polițist condamnat după ce a luat mită de la doi șoferi. Banii au fost împărțiți cu colegii de patrulă. Un fost agent al Poliției de Frontieră a recunoscut că a primit mită în două rânduri. Pentru a nu aplica sancțiuni unor șoferi opriți în trafic. În urma unui acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorii, acesta a fost condamnat la închisoare cu suspendare. Bunurile și conturile sale au fost puse sub sechestru.
CITEȘTE ȘI: Bărbat arestat după ce a atacat doi polițiști chemați de mama sa prin 112. Un agent a fost lovit cu capul în față
Dosarul a fost instrumentat de ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bihor. Sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
La data de 24 iunie 2026, procurorii au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu fostul agent de poliție de frontieră. Acesta este cercetat pentru luare de mită în formă continuată, după ce acesta și-a recunoscut integral faptele.
Potrivit anchetatorilor, primul episod de corupție a avut loc la 10 noiembrie 2025. Polițistul se afla în patrulare în zona Punctului de Trecere a Frontierei Borș II, pe drumul expres DEx16.
În timpul unui control, acesta a constatat că semiremorca unui ansamblu auto condus de un șofer din județul Suceava avea inspecția tehnică periodică expirată.
CITEȘTE ȘI: Două persoane au murit după ce o semiremorcă s-a desprins de un camion și s-a prăbușit peste o mașină
În loc să aplice sancțiunea prevăzută de lege, polițistul ar fi pretins și primit 500 de lei, bani retrași de conducătorul auto de la un bancomat aflat în apropiere.
Conform anchetei, suma primită a fost împărțită în mod egal cu colegul de patrulare, care ar fi contribuit la comiterea faptei.
Al doilea caz s-a produs patru zile mai târziu, pe 14 noiembrie 2025. Același polițist a oprit pe Autostrada A3, în zona Borș II, un autocamion condus de un cetățean din Azerbaidjan.
De această dată, mita a fost achitată prin transfer bancar, șoferul virând 50 de euro în contul Revolut al agentului de frontieră. Ulterior, fostul polițist a transferat 25 de euro în contul soției colegului de patrulare, reprezentând partea acestuia din suma primită.
CITEȘTE ȘI: Dealer de droguri de mare risc, arestat după ce vindea substanțe interzise într-un pub! Drogurile erau comercializate cu până la 1.300 de lei
În fața procurorilor și în prezența avocatului, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor. A acceptat încadrarea juridică și pedeapsa negociată prin acordul de recunoaștere a vinovăției.
Prin acordul încheiat cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, fostul polițist a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere pe o perioadă de doi ani.
Pe lângă pedeapsa principală, instanței i s-a propus aplicarea unor pedepse complementare constând în interzicerea dreptului de a ocupa funcții publice, de a exercita atribuții ce implică autoritatea statului și de a mai profesa ca polițist de frontieră pentru o perioadă de doi ani.
Totodată, acesta va trebui să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.
CITEȘTE ȘI: Șofer de 30 de ani prins drogat la volan. Polițiștii au găsit în mașină un mugure vegetal și o țigară cu substanțe suspecte
Anchetatorii au precizat că, după ce a dobândit calitatea de inculpat, bărbatul și-a dat demisia din cadrul Poliției de Frontieră, încetându-și raporturile de serviciu.
De asemenea, pe parcursul anchetei a avut o atitudine cooperantă și a colaborat cu organele de urmărire penală.
În vederea recuperării produsului infracțiunii, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale fostului agent, precum și poprirea sumelor de bani din conturile acestuia. Totodată, inculpatul a virat voluntar suma de 750 de lei în contul administrat de Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI).
CITEȘTE ȘI: Copil de 7 ani, lovit de o autospecială de Poliție în timp ce traversa pe bicicletă. La volan se afla un polițist aflat în misiune
Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul penal au fost înaintate Tribunalului Bihor, care urmează să decidă asupra validării acestuia.
Pe parcursul procedurilor judiciare, fostul polițist beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































