Momente de groază în pădure! Bărbat urmărit de urs, salvat de jandarmi după o oră de căutări! Intervenție contracronometru în județul Bacău. Un bărbat de 46 de ani a trecut prin clipe de panică după ce s-a întâlnit cu un urs, în timp ce își căuta animalele rătăcite. Acesta a fost găsit și adus în siguranță de jandarmi, după o operațiune desfășurată pe timp de noapte, în condiții dificile.
CITEȘTE ȘI: Descinderi pe linia contrafacerilor! Peste 62.000 de jucării „fake”, confiscate de polițiști
Totul s-a petrecut marți seară, în zona împădurită a comunei Fărăoani. Bărbatul plecase în căutarea animalelor, însă a fost surprins de lăsarea întunericului și nu a mai reușit să se întoarcă. În timpul deplasării, s-a întâlnit cu un urs, pe care a reușit să îl evite, dar pericolul iminent l-a determinat să sune la 112.
Un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău a fost trimis de urgență în zonă. În paralel, prin intermediul apelului telefonic, salvatorii i-au recomandat bărbatului să rămână pe loc. În condițiile în care bateria telefonului era pe terminate, iar deplasarea ar fi crescut riscul unei noi întâlniri cu animalul sălbatic.
CITEȘTE ȘI: 170 km/h prin localitate! Șofer sancționat dur și lăsat fără permis pentru patru luni
Bărbatul a urmat indicațiile și s-a adăpostit lângă un copac, însoțit de cei trei câini ai săi, menținând legătura telefonică cu jandarmii. După aproximativ o oră de căutări, echipajele au reușit să îl localizeze și să îl conducă în siguranță în localitate, cu sprijinul autorităților locale.
Reprezentanții Jandarmeriei atrag atenția că astfel de situații pot deveni extrem de periculoase. Recomandă evitarea deplasărilor solitare în zone împădurite, mai ales pe timp de noapte. În cazul în care acestea nu pot fi evitate, este esențial ca traseul și ora estimată de întoarcere să fie comunicate unei persoane de încredere.
CITEȘTE ȘI: Anchetă de urgență după moartea unei paciente. Control la cabinetul unde o femeie a intrat în comă după o procedură estetică
Totodată, echipamentul adecvat poate face diferența. Lanternă cu baterii încărcate, telefon funcțional, haine vizibile și apă. În cazul întâlnirii cu un urs, specialiștii recomandă calm și evitarea gesturilor bruște: nu trebuie fugit, nu trebuie privit direct animalul în ochi, iar retragerea trebuie făcută lent, pe aceeași direcție.
Autoritățile subliniază că, în situații de pericol, apelul la 112 și respectarea indicațiilor primite pot salva vieți.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































