Peste două kilograme de cocaină depistate de oamenii legii! Cinci persoane, reținute de DIICOT. Cinci persoane, cu vârste între 38 și 53 de ani, au fost reținute de procurorii DIICOT – Structura Centrală într-un dosar privind o grupare care ar fi comercializat cocaină. Drogurile confiscate sunt evaluate la aproximativ 220.000 de euro.
Potrivit DIICOT, gruparea ar fi acționat în perioada iulie-septembrie 2026. Un suspect de 49 de ani ar fi avut rolul de coordonator, iar un inculpat de 53 de ani, cu cetățenie română și franceză, s-ar fi ocupat de procurarea cocainei din vestul Europei și introducerea acesteia în România.
O parte dintre membrii grupării, aflați și în relații de rudenie, și-ar fi desfășurat activitatea într-un complex imobiliar cu acces controlat prin barieră, unde ar fi depozitat și distribuit drogurile.
CITEȘTE ȘI: Prins în tren cu 100 de grame de canabis. Tânăr de 28 de ani, arestat pentru trafic de droguri
Anchetatorii susțin că, pe 21 septembrie, bărbatul de 53 de ani ar fi transportat din București la Constanța peste două kilograme de cocaină, pe care le-ar fi vândut altor doi inculpați, de 38 și 41 de ani. Aceștia au fost prinși în flagrant.
În urma perchezițiilor au mai fost descoperite aproximativ 240 de grame de cocaină și alte probe.
Procurorii au cerut Tribunalului București arestarea preventivă pentru 30 de zile a persoanelor vizate. Cercetările continuă, cu respectarea prezumției de nevinovăție.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































