Salvamont avertizează turiștii: urșii, viperele și furtunile de vară pot transforma o drumeție într-o situație de urgență. Salvamont România lansează un apel către turiștii care aleg să își petreacă timpul liber pe munte în această vară. În contextul în care numărul persoanelor care practică activități montane este în continuă creștere. Salvatorii montani atrag atenția că frumusețea traseelor trebuie dublată de responsabilitate, pregătire și respectarea regulilor de siguranță.
Potrivit reprezentanților Salvamont, sezonul estival din acest an se anunță unul foarte aglomerat. Cu un număr tot mai mare de turiști atrași de drumeții, ciclism montan, alergare montană sau alte activități desfășurate în natură.
„De la an la an observăm o creștere a numărului de turiști și o diversificare a activităților desfășurate în zona montană. Muntele a devenit o atracție pentru toate categoriile de vârstă. Fiecare găsește aici ceva care să îl apropie de natură și de mișcare”, au transmis reprezentanții Salvamont.
Urșii și viperele, întâlnite tot mai des pe trasee
Unul dintre cele mai importante avertismente lansate de salvatorii montani vizează întâlnirile cu animalele sălbatice. Fenomen care a devenit tot mai frecvent în ultimii ani.
Salvamontiștii recomandă turiștilor să fie pregătiți pentru eventuale întâlniri cu urși sau vipere, animale observate din ce în ce mai des în apropierea traseelor turistice.
CITEȘTE ȘI: Incendiu puternic la un depozit de fier vechi! Coloane dense de fum au acoperit zona
„Vedem tot mai des urși care coboară spre zonele frecventate de turiști. La fel se întâmplă și în cazul viperelor. Este important ca oamenii să își păstreze calmul, să nu se apropie de animale și să nu încerce să le fotografieze de la distanțe periculoase”, avertizează salvatorii montani.
Vremea se poate schimba în câteva minute
Specialiștii atrag atenția că temperaturile ridicate din timpul verii sunt adesea urmate de fenomene meteorologice extreme.
Furtunile de scurtă durată, căderile de grindină, descărcările electrice și scăderile bruște de temperatură pot apărea chiar și în zilele care încep cu vreme perfectă.
Din acest motiv, turiștii sunt sfătuiți să aibă în permanență asupra lor haine impermeabile, echipament adecvat și suficiente provizii de apă și hrană.
Traseele trebuie alese în funcție de pregătirea fizică
Salvamont România recomandă ca fiecare persoană să își aleagă traseele în funcție de condiția fizică, experiența montană și echipamentul de care dispune.
CITEȘTE ȘI: Tragedie! Un bărbat și-a pierdut viața după ce mașina a căzut într-o râpă
Totodată, cei care planifică excursii de mai multe zile sunt sfătuiți să evite bagajele excesiv de grele, care pot transforma o drumeție într-un efort periculos.
„Oamenii trebuie să își cunoască limitele și să aleagă trasee adaptate pregătirii lor. Un bagaj prea greu poate afecta serios capacitatea de deplasare și poate genera situații de risc”, spun salvamontiștii.
Zăpadă la altitudine și pericol de căderi de pietre
Chiar dacă este început de vară, la altitudini mari există încă porțiuni acoperite de zăpadă, în special pe versanții nordici și în anumite văi montane.
Turiștii care urcă la peste 2.000 de metri trebuie să fie pregătiți pentru astfel de condiții și să își adapteze stilul de deplasare.
CITEȘTE ȘI: Atac armat! Patru persoane au ajuns la spital după ce un bărbat a deschis focul asupra fostei iubite și a familiei acesteia
În același timp, la altitudini mai mici există riscul producerii unor accidente din cauza pietrelor instabile. Procesul repetat de îngheț și dezgheț din sezonul rece a afectat stabilitatea unor porțiuni de traseu, iar bolovanii se pot desprinde cu ușurință.
Salvamont: „Prevenția este cea mai bună formă de salvare”
Reprezentanții Salvamont subliniază că majoritatea accidentelor montane pot fi evitate printr-o pregătire corespunzătoare și prin respectarea regulilor de bază.
În această perioadă, activitatea salvatorilor montani este adaptată sezonului turistic, echipele fiind pregătite să intervină rapid în cazul incidentelor produse pe trasee.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.























































