Șofer de 97 de ani, prins la volan în Argeș cu permisul suspendat. Ce a indicat etilotestul. Un bărbat în vârstă de 97 de ani, din București, s-a ales cu dosar penal. A fost oprit de polițiști în timp ce conducea un autoturism în județul Argeș. Verificările au arătat că avea dreptul de a conduce suspendat. Testarea cu aparatul etilotest a indicat și consum de alcool.
CITEȘTE ȘI: Șoferul unui microbuz școlar, prins băut la volan în timp ce transporta 14 elevi. A rămas fără permis
Bărbatul a fost depistat de polițiștii Secției de Poliție Rurală Rociu în timp ce circula pe DJ 659, pe raza comunei Slobozia.
După oprirea autoturismului, oamenii legii au verificat situația conducătorului auto în bazele de date. Astfel, au constatat că bărbatul de 97 de ani figura cu dreptul de a conduce suspendat.
În consecință, polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără drept, în modalitatea conducerii unui autoturism în perioada suspendării dreptului de a conduce.
CITEȘTE ȘI: Lovitură într-un dosar DIICOT: imobile și terenuri de 550.000 de euro, puse sub sechestru. Trei persoane au fost arestate
Surprizele nu s-au oprit însă aici. Șoferul a fost testat și cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Valoarea constatată atrage răspunderea contravențională, astfel că bărbatul a fost sancționat și cu o amendă de 1.946,25 de lei, echivalentul a nouă puncte-amendă.
Polițiștii continuă verificările pentru a stabili toate circumstanțele în care bărbatul a ajuns să conducă autoturismul deși avea dreptul de a conduce suspendat și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































