Statuetă găsită în România. Polițiștii au recuperat piesa de bronz furată anul trecut! O statuetă din bronz, considerată parte a patrimoniului cultural național al Germaniei a fost găsită în România. A fost reclamată ca fiind furată la sfârșitul anului trecut. Aceasta a fost descoperită de polițiștii români în județul Buzău. Piesa de patrimoniu, înaltă de aproximativ 1,50 metri, a fost ridicată de anchetatori. Urmează să fie restituită autorităților germane după finalizarea procedurilor judiciare.
Descoperirea a fost făcută în localitatea Sătuc, în urma unei anchete desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române.
Investigațiile au pornit după ce autoritățile române au primit informații potrivit cărora pe teritoriul țării s-ar afla o piesă de patrimoniu căutată la nivel internațional. Este vorba despre o statuetă care face parte din ansamblul monumental „Der Dorfklatsch” („Bârfele satului”), inclus în patrimoniul cultural național al Germaniei.
CITEȘTE ȘI: Minoră de 16 ani, exploatată sexual și obligată să se prostitueze. Trei persoane au fost arestate într-un dosar DIICOT
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat obiectul la locuința unui bărbat în vârstă de 49 de ani, din județul Buzău. Din primele cercetări a reieșit că acesta ar fi cumpărat recent statueta, fără ca până în acest moment să fie clarificate toate împrejurările în care bunul a ajuns în posesia sa.
Piesa recuperată este realizată din bronz turnat, are o înălțime de aproximativ 1,50 metri. Fusese semnalată ca fiind furată de autoritățile judiciare din Germania la sfârșitul anului 2025.
Pentru continuarea cercetărilor, statueta a fost ridicată de polițiști și predată Inspectoratului de Poliție Județean Prahova. Structură care desfășoară investigațiile privind traseul bunului și identificarea tuturor persoanelor implicate în furt și în eventualele operațiuni de transport sau comercializare.
CITEȘTE ȘI: Condamnat la 30 de ani pentru omor deosebit de grav, adus în România din Spania. Alte patru persoane urmărite internațional au fost extrădate
Ancheta este realizată în cooperare cu autoritățile germane. Prin intermediul Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române. În perioada următoare vor avea loc schimburi de informații între cele două state. Totul pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care obiectul de patrimoniu a fost sustras și a ajuns pe teritoriul României.
Totodată, autoritățile pregătesc demersurile necesare pentru ca statueta să fie restituită Germaniei, țara de origine a monumentului din care face parte.
Cazul readuce în atenție amploarea traficului internațional cu bunuri de patrimoniu, fenomen care afectează numeroase state europene și care presupune colaborarea permanentă dintre autoritățile judiciare și polițienești pentru recuperarea obiectelor de valoare istorică și culturală.
CITEȘTE ȘI: Motociclist rănit într-un accident! Impact între o autoutilitară, o motocicletă și un autoturism!
Cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și pentru stabilirea traseului complet parcurs de statueta de patrimoniu, de la momentul furtului până la descoperirea sa în județul Buzău.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































