Țeapă imobiliară de 3 milioane de lei! Aceleași duplexuri, promise spre vânzare mai multor cumpărători. Polițiștii și procurorii din Brașov au descins, miercuri, la mai multe adrese. Într-un dosar de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și spălarea banilor. Vizează o presupusă schemă imobiliară prin care aceleași locuințe ar fi fost promise spre vânzare mai multor persoane. Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la aproximativ 3 milioane de lei. Până în prezent au fost identificate zece persoane vătămate.
Acțiunea este desfășurată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.
CITEȘTE ȘI: Dealer de droguri de mare risc, arestat după ce vindea substanțe interzise într-un pub! Drogurile erau comercializate cu până la 1.300 de lei
În cadrul anchetei au fost puse în executare nouă mandate de percheziție domiciliară, precum și o ordonanță de ridicare de înscrisuri, la domiciliile, sediile și punctele de lucru ale persoanelor cercetate.
Potrivit anchetatorilor, activitatea infracțională s-ar fi desfășurat în perioada 2024–2026, timp în care mai multe persoane ar fi fost convinse să achiziționeze locuințe de tip duplex ce urmau să fie construite în județul Brașov.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că dezvoltatorii sau persoanele implicate ar fi promis spre vânzare aceleași imobile către mai mulți cumpărători, încasând sume importante de bani, deși locuințele nu au mai fost construite și nici predate beneficiarilor.
CITEȘTE ȘI: Șofer de 30 de ani prins drogat la volan. Polițiștii au găsit în mașină un mugure vegetal și o țigară cu substanțe suspecte
În urma acestui mod de operare, anchetatorii au stabilit un prejudiciu de aproximativ 3 milioane de lei. Produs unui număr de zece victime identificate până în acest moment. Existând posibilitatea ca numărul persoanelor prejudiciate să crească pe măsura continuării investigațiilor.
Dosarul vizează și infracțiunea de spălare a banilor. Potrivit polițiștilor, aproximativ 500.000 de lei, proveniți din sumele încasate de la persoanele vătămate, ar fi fost supuși unui proces de disimulare a provenienței ilicite.
Anchetatorii susțin că banii ar fi fost folosiți pentru achiziționarea unor terenuri pe numele altor persoane, acestea fiind ulterior utilizate în noi operațiuni desfășurate după același tipar.
Perchezițiile au ca scop identificarea și ridicarea documentelor, contractelor, evidențelor financiare și a altor mijloace materiale de probă necesare pentru completarea probatoriului în dosar și stabilirea întregii activități infracționale.
CITEȘTE ȘI: VIDEO. Razie de amploare! Amenzi de peste 70.000 de lei, bani confiscați și permise suspendate
La finalizarea activităților, cinci persoane urmează să fie conduse la sediul unității de poliție, în baza mandatelor de aducere, pentru audieri și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.
Ancheta este în desfășurare, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































