Tineri fugăriți cu macetele! Mai multe mașini au fost distruse după un conflict pornit, potrivit surselor, de la o datorie. Scene desprinse parcă dintr-un film de acțiune au avut loc în centrul municipiului Brăila, unde doi tineri au fost urmăriți și amenințați de indivizi înarmați cu macete. Conflictul s-a încheiat cu autoturisme vandalizate și cu o amplă operațiune de căutare a agresorilor.
CITEȘTE ȘI: Doliu în sistemul medical. Șeful Laboratorului de Anatomie Patologică a murit după ce a suferit un infarct la serviciu
Alarma a fost dată printr-un apel la 112 efectuat de un bărbat în vârstă de 28 de ani, care le-a spus polițiștilor că el și un prieten de 30 de ani sunt urmăriți de doi indivizi înarmați cu macete.
Potrivit informațiilor obținute în timpul anchetei, între cele două tabere ar fi existat conflicte mai vechi, iar surse apropiate investigației susțin că scandalul ar fi pornit de la o datorie neachitată.
Incidentul s-a petrecut într-o parcare din centrul orașului, unde cei doi agresori ar fi încercat să îi găsească pe tinerii cu care aveau neînțelegeri. Pentru că nu au reușit să îi localizeze, aceștia și-ar fi îndreptat furia asupra autoturismelor aparținând victimelor.
Camerele de supraveghere au surprins atacul
Imaginile înregistrate de o cameră de supraveghere din zonă surprind momentul în care unul dintre agresori lovește cu un bolovan un autoturism parcat.
CITEȘTE ȘI: Descindere la o firmă de colectare a fierului vechi! Anchetatorii suspectează o evaziune fiscală de 270.000 de lei
În imagini se observă cum individul sparge geamul unei portiere, după care aruncă din nou cu piatra în parbriz, provocând distrugeri importante vehiculului.
Potrivit primelor informații, mai multe autoturisme au fost avariate în timpul scandalului.
Martorii spun că întregul incident a creat panică în zonă, mai ales că s-a petrecut într-un spațiu public frecventat de numeroase persoane.
Agresorii au dispărut înainte de sosirea poliției
După producerea incidentului, cei doi suspecți au fugit înainte ca echipajele de poliție să ajungă la fața locului.
Oamenii legii au demarat imediat verificări pentru identificarea și prinderea acestora, fiind analizate inclusiv imaginile surprinse de sistemele de supraveghere din zonă.
CITEȘTE ȘI: Strivit de propria mașină. Un bărbat de 57 de ani luptă pentru viață după un accident dramatic
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.
Anchetatorii încearcă acum să stabilească exact modul în care s-au desfășurat evenimentele. Dar și dacă în conflict au fost folosite efectiv macetele sau dacă acestea au fost utilizate doar pentru intimidarea victimelor.
Polițiștii continuă cercetările pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și pentru luarea măsurilor legale care se impun.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































