Alertă! Copil de 11 ani, urmărit de o dubă roșie pe strada unde locuia un bărbat forte cunoscut!. Un incident alarmant a avut loc la Caracal, chiar pe strada unde locuia Gheorghe Dincă. Un copil de 11 ani ar fi fost abordat de ocupanții unei dube roșii, care i-ar fi cerut să urce în mașină. Speriat, minorul a fugit, însă, potrivit părinților, ar fi fost urmărit de autovehicul.
Totul s-a petrecut pe 1 noiembrie, pe strada Craiovei. Părinții au făcut publice imaginile surprinse de camerele de supraveghere și au cerut intervenția urgentă a autorităților.
„Astăzi, copilul meu a scăpat! Mâine, al vostru poate nu va avea aceeași șansă!”, au transmis aceștia pe Facebook.
Polițiștii din Olt au identificat mașina și persoanele aflate în interior. În urma verificărilor, a fost deschis un dosar penal pentru tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal.
Ancheta continuă sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea împrejurărilor incidentului.
Cazul a stârnit îngrijorare în Caracal, oraș marcat de crimele comise în 2019 de Gheorghe Dincă, condamnat la 30 de ani de închisoare.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































