Percheziții în șapte localități din județ! Polițiștii au descoperit arme și 7.500 de proiectile metalice. Șapte persoane, cu vârste între 25 și 41 de ani, sunt cercetate după ce polițiștii au descoperit mai multe arme deținute fără drept, în urma unor percheziții desfășurate pe 3 și 4 noiembrie, în cadrul operațiunii JUPITER.
Descinderile au avut loc în Pantelimon, Cernica, Voluntari, Dascălu, Snagov, Gruiu și Chiajna, din județul Ilfov.
Anchetatorii au ridicat șapte arme neletale de tir sportiv cu aer comprimat, dintre care trei arme lungi și patru scurte, toate de calibrul 4,5 mm. Au fost confiscate în vederea cercetărilor și aproximativ 7.500 de proiectile metalice.
Armele urmează să fie supuse expertizării balistice, iar polițiștii continuă cercetările pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Cele șapte persoane vizate sunt cercetate în stare de libertate și beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































