Scandal uriaș de corupție la Permise și Înmatriculări! Șapte polițiști reținuți și peste 170 de fapte investigate. Anchetă de amploare la Sibiu, unde șapte polițiști de la Permise, Înmatriculări și Evidența Persoanelor au fost reținuți într-un dosar de corupție. Procurorii investighează peste 170 de fapte, printre care luare și dare de mită, trafic și cumpărare de influență.
Potrivit anchetatorilor, un bărbat de 57 de ani ar fi intermediat, în perioada iunie 2025 – octombrie 2026, obținerea rapidă a documentelor de identitate și înmatriculare, dar și promovarea probei practice pentru permisul auto.
Suspecții ar fi încasat sume cuprinse între 100 de lei și 1.500 de euro pentru traficarea influenței, iar mita destinată unor polițiști ar fi ajuns până la 2.000 de euro.
În urma celor 14 percheziții, nouă persoane au fost reținute. Procurorii au cerut arestarea preventivă a șase inculpați, inclusiv a cinci polițiști, dintre care patru examinatori auto.
Ceilalți trei inculpați au fost plasați sub control judiciar. Ancheta vizează și presupuse fapte de cămătărie.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































