A încălcat ordinul de protecție și s-a apropiat de soție și de locuința ei. Bărbat reținut! Un bărbat din Teleorman a fost reținut de polițiști după ce ar fi încălcat restricțiile stabilite printr-un ordin de protecție. Acesta avea obligația să păstreze o distanță de cel puțin 50 de metri atât față de soția sa, cât și față de locuința femeii, însă anchetatorii susțin că nu ar fi respectat măsurile impuse.
Incidentul cercetat de polițiști s-ar fi petrecut pe 8 august, în comuna Rădoiești.
Trebuia să stea la cel puțin 50 de metri distanță
Potrivit informațiilor transmise de poliție, bărbatul avea interdicția de a se apropia la mai puțin de 50 de metri de soția sa și de locuința acesteia.
În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că acesta ar fi încălcat obligațiile prevăzute în ordinul de protecție.
Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede au administrat probe în cauză, iar ulterior au dispus reținerea bărbatului.
CITEȘTE ȘI: Conflict violent! Doi bărbați au fost reținuți după o altercație
Acesta este cercetat penal pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
Ancheta continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs incidentul.
Bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































