Alertă într-un bloc după ce o conductă de gaz a fost tăiată în timpul unor lucrări. Alimentarea a fost oprită pentru tot imobilul. Intervenție de urgență într-un bloc de locuințe din municipiul Roman, județul Neamț. Locatarii au simțit un puternic miros de gaz și au solicitat ajutor prin numărul unic de urgență 112. Pompierii au descoperit că o conductă de gaz fusese avariată în timpul unor lucrări de reamenajare efectuate în imobil.
Apelul la 112 a fost înregistrat luni, în jurul orei 14:40. La fața locului au fost mobilizate echipaje ale Detașamentului de Pompieri Roman, polițiști și specialiști ai companiei Delgaz Grid.
CITEȘTE ȘI: Scandal între doi bărbați după o partidă de băut. Unul a ajuns în arest
În urma verificărilor, salvatorii au stabilit că scurgerea de gaze provenea de la conducta amplasată pe casa scării, aceasta fiind secționată accidental în timpul lucrărilor de renovare desfășurate în clădire.
Pentru eliminarea oricărui risc de explozie sau incendiu, echipele de intervenție au aerisit spațiile comune și au decis oprirea alimentării cu gaze naturale pentru întregul bloc, prin închiderea vanei principale.
Din fericire, situația a fost ținută sub control, iar autoritățile au stabilit că nu se impune evacuarea locatarilor, deoarece pericolul a fost eliminat rapid.
CITEȘTE ȘI: Bărbat de 77 de ani, mort într-un grav accident! Mașina în care se afla s-a izbit de un cap de pod
Pompierii au rămas la fața locului pentru asigurarea măsurilor de prevenire și protecție până la sosirea echipei Delgaz Grid, care urma să remedieze avaria și să readucă instalația în condiții de siguranță.
Autoritățile reamintesc că orice intervenție asupra instalațiilor de gaze trebuie realizată exclusiv de personal autorizat, întrucât avarierea acestora poate genera situații cu risc major pentru locatari și pentru clădirile din jur.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































