Percheziții de amploare! Polițiștii au descins la 55 de adrese în operațiunea Jupiter. Operațiune de amploare, duminică, 8 noiembrie, în România! Polițiștii și procurorii desfășoară 55 de percheziții domiciliare, în cadrul operațiunii Jupiter, vizând mai multe categorii de infracțiuni, de la înșelăciune și spălare de bani până la șantaj, camătă și infracțiuni la regimul armelor.
Acțiunile sunt coordonate de Parchetul General și Inspectoratul General al Poliției Române și vizează persoane suspectate de implicare în activități ilegale.
Anchetatorii investighează inclusiv tăieri ilegale de arbori, transporturi de material lemnos cu documente neconforme, furt calificat, dare de mită, cumpărare de influență și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Scopul perchezițiilor este strângerea probelor, recuperarea prejudiciilor și confiscarea bunurilor obținute ilegal, în condițiile prevăzute de lege.
Persoanele vizate urmează să fie conduse la audieri, iar procurorii vor decide măsurile legale în fiecare dosar.
Poliția Română a anunțat că va comunica noi informații pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetelor.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































