Prins de două ori fără permis la volan! Un tânăr de 22 de ani a sfidat legea chiar și sub control judiciar. Un tânăr de 22 de ani din București a ajuns în arest la domiciliu, după ce a fost prins de două ori conducând fără permis, la interval de numai trei săptămâni. Prima dată, analizele medicale au confirmat și prezența unor substanțe psihoactive în organism.
Pe 13 octombrie, tânărul a fost oprit de polițiști pe Șoseaua Berceni, în Sectorul 4. Verificările au arătat că nu deținea permis de conducere, iar testele toxicologice au confirmat prezența substanțelor psihoactive. Acesta a fost reținut, apoi plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Pe 3 noiembrie, deși se afla sub control judiciar, tânărul a fost prins din nou la volan, de această dată în Sectorul 3 al Capitalei.
Polițiștii au descoperit că autoturismul avea montate alte numere de înmatriculare decât cele înregistrate în bazele de date, iar șoferul nu avea permis pentru nicio categorie de vehicule.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar Judecătoria Sectorului 3 a dispus plasarea acestuia în arest la domiciliu.
Cercetările continuă pentru infracțiuni la regimul rutier.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.






















































