Teroare pe străzi! Adolescent arestat după ce a atacat un copil și s-a răzbunat pe martori. Un adolescent de 16 ani din Craiova a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi agresat un băiat de 14 ani pentru a-i fura banii, iar ulterior ar fi atacat cu spray lacrimogen doi tineri care au depus mărturie împotriva sa.
Primul incident s-a petrecut pe 25 octombrie, pe strada Nicolae Coculescu, unde un jandarm aflat în timpul liber a intervenit pentru a opri conflictul dintre cei doi minori. Potrivit anchetatorilor, agresorul ar fi încercat să-i ia banii victimei și i-ar fi smuls telefonul mobil, pe care apoi l-a aruncat.
A doua seară, adolescentul s-ar fi răzbunat pe doi martori, de 14 și 16 ani, pulverizându-le spray iritant-lacrimogen în față. Ambele victime au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Polițiștii au reținut și un tânăr de 17 ani, suspectat că l-ar fi instigat pe adolescent să-i atace pe martori.
Băiatul de 16 ani este cercetat pentru tâlhărie calificată și răzbunare pentru ajutorul dat justiției.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































